Skip to content
Home » Cordwood

Cordwood

Această tehnică de construire este una din ce în ce mai apreciată în România. Mai ales în domeniul hotelier, deoarece are un efect vizual senzațional. Ca orice noutate în domeniu, metoda de a construi cu busteni taiati este primită de unii cu scepticism, iar de alții cu bucurie aflând de o altă alternativă de a construi mai ieftin, mai sănătos fără a polua mediul înconjurător. Pentru a veni în ajutorul celor care sunt interesați de această tehnică ne-am propus să vă descriem cât se poate de multe detalii, detalii pe care le-am aflat chiar de la pionierul  acestei metode de a construi, Domnul  Richard Flatau!

   Ca și construirea caselor din baloți de paie, acest stil de construire provine din Statele Unite Ale Americii dar se construiesc și în Canada, iar mai nou chiar și în vestul Europei. Una dintre cele mai vechi case construite din bușteni tăiați stă în picioare din anul 1895! Cei care au ales să-și construiască astfel de case, în general sunt oameni care locuiesc foarte aproape de pădure, astfel având materia primă la îndemână, foarte aproape de locul unde se construiește.

Avantajele caselor din busteni taiati (cordwood) 

  • se folosesc materiale naturale, sănătoase
  • se încadrează foarte bine și nu poluează mediul înconjurător
  • o estetică unică
  • ieftin și economic atât la constucție, cât și pe termen lung
  • nu ai nevoie de echipă specializată
  • pot fi construite cu cunoștințe minime (de bază) din domeniul construcțiilor împreună cu familia, prietenii

Vorbind de amestecul de materiale care în final formează o masă termică (lemn, rumeguș, argilă) casele acestea sunt călduroase iarna și răcoroase vara). În România se pretează mai mult (mai ales după principii ecologice) în zonele de deal și de munte

Atenție! Se recomandă să se folosească lemn complet uscat („mort”) în picioare!

Dezavantaje

  • aceste case se construiesc încet
  • nici-o casă (ba mai mult nici n perete) numai seamănă cu celălat (trebuie să te străduiești mult)
  • în România este extrem de mic numărul al celor specializati in acest domeniu

Cu excepția fundației, acoperișului și a unei structuri de lemn ca la majoritatea caselor naturale, înseamnă să ne construim un zid de cca 40-45 cm din bușteni rotunzi întregi sau crăpate.

Mortarul folosit pentru zidire este poate fi un amestec din rumeguș sau/și paie, argilă, apă și ceară de albine (pentru ca mortarul să adere la lemn). Mortarul se pune doar în exterior și interior câte 10 cm (aproximativ), iar golul din mijloc se umple cu rumeguș presat care are rolul de termoizolare.

Pentru construcții sunt utilizați bușteni de aceeași lungime, bine uscați pe tot parcursul anului. Tocmai în ideea de a lăsa capetele buștenior la vedere, nu este nevoie de finisări speciale. Pur și simplu, mortarul, atunci când este uscat în proporție de 75%, se umezește din nou (se pulverizează apă) și se netezește finuț cu un burete. Pentru un design aparte, și pentru a obține mai multă lumină, unii adaugă în zidărie și sticle.

Capetele buștenilor (unde rămâne la vedere) pot fi tratate anti molii și împotriva focului cu diferite materiale, iar restul (ceea ce se află în zidărie) sunt protejate de argila din mortar.

Costurile ridicării unei astfel de case sunt aproximativ aceleași ca și la orice altă casă naturală.

RSS
Follow by Email
YouTube
YouTube
LinkedIn
Share
WhatsApp
FbMessenger