Skip to content
Home » Case mobile

Case mobile

Gabriela este unul dintre puţinii români care trăiesc în căsuţe pe roţi. Fenomenul „tiny house” este destul de popular în alte ţări, însă în România nu a luat încă amploare.

Tânăra din Târgu Mureş a decis să-şi facă o căsuţă pe roţi, în urmă cu aproximativ doi ani, în momentul în care a calculat câţi bani va trebui să dea înapoi pentru un credit imobiliar. Îşi dorea să aibă un loc al ei şi atunci a căutat o soluţie. “M-am gândit iniţial la o casă de lut, dar habar nu aveam unde să o fac. Iniţial am vrut să-mi cumpăr un microbuz, dar nu era potrivit pentru ce doream eu şi aşa am început să studiez fenomenul căsuţelor pe roţi. Am citit foarte mult despre stilul ăsta de viaţă, despre cum se fac căsuţele şi, în cele din urmă m-am hotărât să o fac. Am început să caut în România firme care să facă astfel de căsuţe, dar iniţial nu am găsit. Am mers la un meşter din Mureş şi i-am spus ce vreau să fac. El mi-a spus că îmi face casa, dar nu ştie să mi-o pună pe trailer. I-am arătat tot felul filme pe Youtube cum se face şi omul părea foarte încurcat, atât de încurcat încât am zis că nu mă încurc”, povesteşte Gabriela. Aceasta spune că şi-a cumpărat trailerul de la o firmă din Miercurea Ciuc care, în cele din urmă, a ajutat-o să-şi facă şi casa, modelul ales de ea (16 mp) costând în jur de 20.000 de euro. Tânăra a participat, însă, la construcţie şi a cumpărat materiale la mâna a doua, reuşind să mai scadă din costuri. „Mi-am dorit să particip eu la construcţia casei, pentru că am citit şi m-am documentat foarte mult. M-am crezut foarte vitează, însă, în cele din urmă mi-am dat seama că asta nu e o treabă pentru mine şi am renunţat. Tot ce am făcut a fost să pun toată izolaţia de pe casă, am vopsit, am lăcuit lambriurile, chestii de astea. Designul a fost conceptul meu”, spune Gabriela.

Căsuţa te face mai ordonat

Tânăra povesteşte că stilul acesta de viaţă se potriveşte celor care iubesc libertatea şi celor care nu pun atât de mult accent pe mărimea spaţiului în care trăiesc. “E o viaţă care te limitează din anumite puncte de vedere. Dacă eşti obişnuit să dormi în cort, în hamac, atunci nu ai o problemă, dar dacă ai stat într-o casă de 200 de metri pătraţi, atunci o să ai ceva probleme. Eu am călătorit foarte mult şi m-am obişnuit cu stilul ăsta de viaţă. Pentru mine nu e o problemă spaţiul. Nu poţi să-ţi pui o cadă să te lăfăi în ea, suprafaţa de jos a casei este şi bucătărie, şi sufragerie, şi birou, deci totul într-una. Iar sus e dormitorul”, povesteşte proprietara căsuţei plimbăreţe, pe care a botezat-o ”Micul Atlas”.

Gabriela susţine însă că există şi nenumărate avantaje ale traiului într-o astfel de casă. “Ai o libertate fantastică poţi să stai iarna într-o zonă de schi, poţi să locuieşti vara sub un stejar sau la malul mării. Faptul că tu, când te muţi cu jobul, nu mai trebuie să te muţi! Nu mai vinzi frigiderul, nu mai împachetezi, se mută casa cu tine! Dar trebuie să fii un om foarte cumpătat, să ai grijă cu lucrurile care ţi le cumperi, ceea ce înseamnă că îţi rămân şi mai mulţi bani în buzunar, ceea ce mie îmi place foarte mult, că eu cu banii ăia pot să călătoresc. Dar nu îţi mai cumperi tacâmuri pentru 48 de persoane, îţi iei cinci furculiţe, cinci linguri, le fel şi cu oalele. La fel şi cu hainele. Eu cred că am cinci perechi de pantaloni, doi bocanci, trei sandale, nu am nicio poşetă, nu am rochii de gală, pantofi cu tocuri şi, cel mai important, ştiu unde este fiecare lucru, pentru că eu eram un om foarte dezordonat, însă de când stau în căsuţa cu roţi ştiu fiecare obiect unde e”, povesteşte Gabriela. Tânăra locuieşte în căsuţă din septembrie, anul trecut, iar în această iarnă s-a mutat deja cu ea lângă Sibiu, însă atrage atenţia că aceste căsuţe nu trebuie confundate cu o rulotă.

“Căsuţa pe roţi are patru metri înălţime, are trei tone şi nu este o structură pe care să o muţi în fiecare zi, în weekend. Eu am mutat-o până acum de două ori. Nu călătoresc cu ea prin ţară cum faci cu o rulotă, sunt persoane care îşi fac căsuţele şi se plimbă cu ele mai des. Dar e destul de greu. Mergi cu 50-60 la oră, eşti într-un fel de croazieră. Este o casă în toată regula, doar că poţi să o muţi”, mai spune Gabriela, ca povesteşte că oamenii se uită la căsuţa ei “ca la urs”, însă sunt mulţi care cochetează cu ideea de libertate şi visează la un astfel de spaţiu.

Puteți urmări noutăți despre căsuța din articol, urmărind pe facebook, pagina Casuta Plimbareata

Un articol preluat de pe site-ul www.adevarul.ro

RSS
Follow by Email
YouTube
YouTube
LinkedIn
Share
WhatsApp
FbMessenger