Tencuiala de var

Tencuiala de var

Mulţi oameni trăiesc în locuri în care precipitaţiile anuale sunt mai mari decât în partea deşertică din sud-vest. Puteţi folosi o tencuială din lut ca înveliş de bază, însă, pentru o protecţie mai serioasă împotriva eroziunii, o tencuială din var este o substanţă naturală care poate fi aplicată peste o tencuială din pământ. Tencuiala din var se va fixa, în timp, într-un finisaj dur, rezistent la eroziune, permiţând eliminarea vaporilor de apă şi mărind rezistenţa la penetrarea apei. În schimb, acest lucru păstrează integritatea structurală a peretelui. Tencuielile şi mortarele făcute din piatră de var arsă sunt folosite ca materiale pentru protejarea pereţilor naturali de mii de ani. Există câteva tipuri diferite de var care sunt folosite pentru a obţine, în final, acelaşi efect. Două dintre cele mai comune tipuri sunt determinate de cantitatea de calciu prezentă în piatra originală de var.  Un var bogat în calciu conţine, de obicei, peste 94% calciu, în timp ce un var din dolomită conţine cam 30 de procente de magneziu, restul fiind calciu. O diferenţă principală între aceste două tipuri de var este durata în care acestea se întăresc pe pereţi sau, mai exact, rata lor individuală de carbonatare.

Ciclul varului in natura : 

tencuiala din varPiatra de var cu conţinut ridicat în calciu, în starea ei naturală de piatră, are compoziţia chimică CaCO3 (carbonat de calciu). CO2 (dioxidul de carbon) este eliminat din piatra de var prin procesul calcinării acesteia, creându-se CaO (oxidul de calciu, numit şi var nestins).

Piatra de var dolomitică, pe de altă parte, are formula chimică CaMgCO3 care, după calcinare, devine CaMgO, pierzând o moleculă de CO2, dar reţinând calciul şi magneziul.

Atunci când oricare din aceste pietre de var calcinate (sau varuri nestinse) este recombinată cu apă (proces numit stingere), are loc o reacţie exotermică ce transformă oxidul de calciu în hidroxid de calciu (Ca(OH)2), numit şi var hidratat. Principala diferenţă este aceea că tipul de var cu conţinut ridicat de calciu reacţionează de câteva ori mai rapid decât mostra cu conţinut ridicat de magneziu.

Atunci când acest hidroxid de calciu, cunoscut ca şi chit de var, este amestecat cu nisip şiaplicat ca tencuială pe suprafaţa unui perete, are loc o altă reacţie chimică, ce reintroduce dioxidul de carbon (CO2) înapoi în var. Acesta se va întări în timp şi va reveni la piatra de var, proces numit carbonatare. Cele două tipuri de pietre de var nu numai că reacţionează diferitcând sunt stinse, dar şi recarbonatează diferit, varietatea conţinând un procent ridicat de calciu fiind cea mai rapidă.

Din păcate, varul nestins nu este imediat disponibil celui care-l foloseşte, dacă nu sunt făcute cercetări în prealabil. Pericolele asociate cu stingerea varului nestins îi intimidează pe cei care încearcă asta pentru prima oară. Drept rezultat, cel mai disponibil var pentru constructii este varul hidratat calcic

Varul hidratat calcic

Varul hidratat calcic este extras din piatra de var dolomitică bogată în magneziu, care a fost calcinată pentru a produce var nestins, măcinată sub formă de pudră, iar apoi hidratată sub presiune într-un proces industrial controlat, cu suficientă apă pentru a reacţiona cu varul nestins fără a-l satura. Este vândut împachetat sub formă de pudră şi ar trebui achiziţionat într-o stare cât mai proaspătă posibilă.

Problema cu folosirea unui pachet de var hidratat calcic care nu e proaspăt este că procesul de carbonatare poate a început deja. Dacă acesta este expus umezelii din aer, în timp va recarbonata în sac, redevenind carbonat de calciu (piatră de var), pierzându-şi toate proprietăţile de liant. Stingerea varului şi depozitarea acestuia sub formă de chit (pastă) până în momentul folosirii va opri procesul carbonatării, împiedicând expunerea la aer.

Chitul (pasta) de var îmbătrânit ar trebui să fie destul de solid pentru a sta în lopată. Dacă este prea lichid, va avea calităţi slabe de liant. Deşi poate fi obţinută o tencuială de succes folosind varul tip hidratat, experienţa noastră personală cu ambele tipuri de var (cel hidratat şi cel stins, bogat în calciu) ne-a arătat că cel cu conţinut ridicat de calciu este mult superior celui hidratat, proprietăţile de liant şi carbonatarea accelerată fiind superioare oricărui tip de var încercat de noi.

Amestecarea tencuielii de var

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un amestec tipic din var cu nisip pentru a obţine tencuială conţine de la două şi jumătate până la trei părţi de nisip curat bine asortat, cu o partepastă de var. În mod normal, un înveliş de bază din tencuială de var foloseşte un sort de nisip mai dur pentru betoane, urmat de straturi din sort de nisip mai fin pentru mortare. Pe lângă recomandările noastre, o parte importantă în procesul de a afla cum se comportă materialele cu care lucraţi este experimentarea. Faceţi câteva loturi de teste folosind diferite cantităţi de nisip la părţi de chit de var şi permiteţi-le să se întărească complet înainte de a alege amestecul cel mai potrivit nevoilor voastre. Ca şi tencuiala de lut, cea de var poate beneficia de adaosul de fibre compatibile tocate mărunt, cum ar fi bălegarul de vacă, părul de animale, paie tocate sau sisal mărunţit fin. De obicei, fibrele care au conţinut ridicat de dioxid de siliciu sau proteine (părul animal) sunt potrivite. Tencuielile din var pot fi nuanţate cu pigmenţi de oxid colorat compatibile cu varul (la o proporţie de până la 10 procente de pigment diluat în chit). Puţin timp în plus folosit pentru a face aceste teste va conta pe termen lung, ajutându-vă, de asemenea, să înţelegeţi materialele cu care lucraţi.