Tencuiala de lut

Tencuiala de lut

Tencuielile din lut şi din var absorb şi elimină umezeala prin ziduri, ajutând, astfel, la reglarea umidităţii interne. Dacă sunt amestecate şi aplicate aşa cum trebuie, tencuielile din lut sunt ferite de mucegai şi paraziţi, rezistente la razele ultraviolete, sunt de lungă durată şi, mai ales, aspectuoase, fiind o plăcere să lucrezi cu ele, iar mai apoi, să locuieşti la adăpostul lor. Acestea sunt în mod natural liniştitoare pentru simţuri, având, în acelaşi timp, proprietăţi moderate de detoxifiere.

 O tencuială din pământ bogat în argilă se va fixa pe aproape orice suprafaţă, eliminând nevoia unei plase de sârmă. Tencuielile din pământ cu conţinut mare de argilă sunt mult mai rezistente la apă decât tencuielile sărace în argilă şi cu conţinut ridicat de nisip, care tind să se erodeze foarte uşor. Când o tencuială bogată în argilă se udă, argila se umflă, oprind apa să pătrundă prea adânc.

În climatele cu precipitații scăzute, tencuiala se usucă repede şi rămâne stabilă.

Termenul spaniol pentru un tencuitor cu chirpici este enharradora, femeile aplicând, în mod tradiţional, tencuiala. Enharradoras din deşertul sud-vestic spun că e nevoie de zece ani pentru a se înlătura de la sine jumătate de centimetru dintr-o tencuială din lut de pe suprafaţa unui perete vertical expus

Argila, nisipul şi fibra sunt cele trei ingrediente magice din reţeta pentru tencuieli din pământ, cob şi podele din chirpici. Tot ce e de făcut este ajustarea proporţiilor, reglajul fin al texturii şi aplicarea amestecului în straturi mai groase sau mai subţiri. În acest moment, argila are rolul principal şi, deşi nisipul şi fibra au rol secundar, de susţinere, totuşi au un scop important.

Argila. Dacă tencuiala din pământ ar fi un drog, argila ar fi ingredientul activ din compoziţia acestuia. Pentru tencuielile din lut, argila este elementul esenţial care ţine nisipul şi fibra împreună şi care ajută la fixarea pe perete. Faceţi un test al borcanului pentru a determina proporţiile unui sol candidat ca material pentru tencuială. Jucaţi-vă cu acesta. Ar trebui să fie lipicios, plastic, maleabil şi plăcut la atingere. Lăsaţi mâinile să vă ghideze

Nisipul. Având rolul de agent de susţinere, nisipul oferă rezistenţă la frecare, rezistenţă la compresiune şi contracţie redusă. Nisipul aspru bine asortat este optim pentru tencuieli. Acesta este cernut printr-o sită fină cu o mărime a ochiurilor de până la 1,25 cm, în funcţie de scopul folosirii. Fibra folosită de noi cel mai des la tencuiala din lut este cea derivată din tulpinile unor cereale ca: ovăz, grâu, orz, orez etc. Paiele scurte, tăiate, sunt cel mai adesea folosite pentru tencuială, însă, cu cât paiul este mai lung, cu atât amestecul este mai gros şi puternic.

Paiele oferă forţă elastică, aşa cum plasa de sârmă o face pentru stucul din ciment. Acestea acţionează ca o plasă, care se ţese pe suprafaţă ca o pătură uriaşă. Aceasta ajută la lupta împotriva eroziunii, expunând o reţea de mici canale care împrăştie apa uniform pe suprafaţa peretelui sau a acoperişului unei cupole. Tencuielile exterioare cu o cantitate mare de paie lungi oferă cea mai mare rezistenţă la eroziune.

Am văzut cum o tencuială frumoasă din lut cu paie scurte s-a dezintegrat ca un cuib de pasăre în jurul perimetrului inferior al pereţilor, după ce a trecut printr-o ploaie torenţială. Tencuiala exterioară conţine mai ales paie lungi, pentru că fibrele lor rămân împreună. Alte fibre pe care le-am putea folosi, pe lângă paiele lungi (în funcţie de locaţie, disponibilitate şi efectul dorit), ar fi bucăţele de iarbă decolorată, rumeguş, bălegar de vacă sau cal, hârtie tocată, scoarţă de copac fibroasă, cânepă, sisal, coajă de nucă de cocos, papură, păr scurt de animale etc. Mai multe fibre combinate dau textura finală dorită, îmbunătăţind, în acelaşi timp, forţa elastică şi rezistenţa la eroziune

Prepararea tencuielii de lut
 Cerneţi toate ingredientele lutului printr-o sită de 0,625 cm sau, pentru a evita mărunţirea şi cernerea bucăţilor mari şi uscate de argilă, înmuiaţi înainte solul într-o groapă apropiată de locul în care realizaţi amestecul.

Permiteţi-i solului să se filtreze peste noapte sau până când argila se înmoaie. În cazul în care folosiţi o betonieră pentru ciment,  începeţi adăugând aproximativ 7,5 litri de apă în amestec, mai multe mâini de paie lungi, amestecând pământul preînmuiat cu o lopată, până când amestecul are consistenţa aluatului pentru prăjituri (adăugarea paielor la început ajută la evitarea stropirii cu nămol). Dacă folosiţi două feluri de pământ, cum ar fi rebut de nisip şi pământ argilos, păstraţi proporţiile optime determinate prin teste (de exemplu, şapte lopeţi de rebut la trei lopeţi de argilă etc). Continuaţi să adăugaţi apă, paie (şi orice alt fel de fibre dorite) şi pământ, până când amestecul face cocoloaşe. Uneori, pământul se poate întări şi se poate lipi pe fundul betonierei. În acest caz, opriţi betoniera, curăţaţi fundul şi pereţii acesteia, îndesaţi câteva mâini pline de paie în ea şi mai învârtiţi-o o dată.

Bătătorirea cu picioarele poate fi făcută într-o groapă mică săpată în pământ, căptuşită cu o prelată sau într-o cadă veche sau jgheab de apă sau un cerc din baloţi de paie căptuşiţi cu o prelată.

Dacă aveţi de-a face cu pământ uscat, cerneţi-l înainte, pentru a-l mărunţi (un zdrobitor e ideal pentru sfărâmarea bulgărilor de argilă). Umpleţi groapa sau recipientul cu cantitatea potrivită de apă şi împrăştiaţi pământul cernut cu o lopată. Cernerea ajută la fărâmiţarea mai rapidă a solului, fiind mai comod pentru tălpi. Acoperiţi amestecul cu paie şi începeţi să-l bătătoriţi cu tălpile.